Fibrilația atrială – forme și manifestări

Fibrilația atrială se manifestă prin frecvență cardiacă neregulată și deseori rapidă care poate crește riscul de incidență a accidentului vascular cerebral, insuficiența cardiacă, dar și alte complicații ale inimii. În fibrilația atrială, cele două camere superioare ale inimii pulsează haotic și neregulat și nu se mai pot coordona cu cele două camere inferioare ale inimii, numite ventriculi.

O preocupare majoră pentru fibrilația atrială este potențialul risc de formare al unor cheaguri de sânge care pot circula către alte organe și pot duce la blocarea fluxului sanguin provocând ischemie. Episoadele de fibrilație atrială pot să difere de la un pacient la altul, întrucât există mai multe tipuri de manifestare ale fibrilației atriale.

Fibrilația atrială ocazională, numită paroxistică este o formă de tahicardie care se produce în cazul în care activitatea electrică a atriilor este dezorganizată și foarte rapidă. Atriile sunt stimulate la întâmplare, cu o frecvență foarte mare, provocând contracții rapide ale ventriculilor care funcționează ineficient. Simptomele apar timp de o săptămână și pot dura de la câteva minute până la câteva ore, iar ele se pot manifesta în mod repetat și pot să dispară de la sine.

Un episod aritmic care durează mai mult de 7 zile, în care ritmul sinusal nu se restabilește spontan poartă denumirea de fibrilație atrială persistentă și de obicei necesită cardioversie electrică sau medicație pentru a se restabili ritmul cardiac. Tot aici se încadrează și fibrilația persistentă de lungă durată, care este continuă și durează mai mult de 12 luni.

De asemenea, în situațiile în care ritmul cardiac anormal nu poate fi restabilit, pacientul se confruntă cu fibrilație atrială permanentă și va avea nevoie de medicamentație și control permanent pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge.

Fibrilația atrială este descoperită și raportată adesea târziu, întrucât o mare parte din cei care suferă de astfel de episoade nu recunosc simptomele și deci nu își cunosc starea până în momentul unei examinări fizice.

Simptomele cu care se poate confrunta  un pacient care suferă de fibrilație atrială

  • palpitații, adică acele bătăi neregulate și incomode ale inimii care dau senzația unei stări de agitație
  • neputință sau senzație de slăbiciune a corpului
  • capacitate motorie redusă
  • oboseală
  • amețeală
  • respirație sacadată
  • dureri în piept